Operații anulate la Spitalul Județean Brașov: „Cu această problemă se confruntă toate spitalele din țară”

Operații anulate la Spitalul Județean Brașov: „Cu această problemă se confruntă toate spitalele din țară
Publicat: 08/07/2016, 10:54
Actualizat: 26/03/2019, 01:05

Managerul Spitalului Județean Brașov, dr. Carmen Daniela Neculoiu, a anunțat încă de luna trecută că spitalul este în criză de miorelaxante necesare pentru anestezii generale în cazul unor intervenții chirurgicale pe creier, torace sau abdominale.

Spitalul a făcut comandă pentru anestezici, care ar fi trebuit să sosească la sfârșitul lunii iunie, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar în prezent spitalul se află în criză de anestezice.

„Cu această problemă se confruntă toate spitalele din țară, din cauza producătorilor și a distribuitorilor. Sunt trei produse miorelaxante de care avem nevoie, ale unor firme diferite. Într-un caz, producătorul nu mai distribuie în România. Altul are discontinuitate în producție și livrare, iar al treilea nu mai are deloc”, a spus dr. Neculoiu.

Totuși, există promisiuni de la Ministerul Sănătății că până pe data de 15 iulie vor fi trimise noi stocuri de anestezice, potrivit sursei citate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
România nu are rival. Maghiarii s-au supărat tare. Ungaria, de nerecunoscut
Cât câștigă lunar o stewardesă. Ce ajută să ai un salariu mai mare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu